Comunicarea în domeniul sănătății, în domeniul medical ca si particularitate, înseamnă o provocare pentru orice profesionist în relații publice și comunicare, fiindcă vorbim despre un segment de activitate, care influențează direct ce avem cel mai de preț: sănătatea sau chiar viața.
Comunicarea în sănătate este din acest motiv, poate, cea mai delicată categorie dintre toate zonele de comunicare. Asta pentru că ceea ce comunici, felul în care o faci poate genera un răspuns imediat din partea „destinatarului” mesajului și care impactează în funcție de situație, sănătatea individuală sau sănătatea colectivă.
Exemplul, dacă nu cel mai elocvent, atunci cu siguranță unul de referință, este comunicarea cu privire la vaccinare.
Comunicarea în sănătate înseamnă, așadar, o mare responsabilitate. O responsabilitate care ar trebui să caracterizeze orice acțiune de comunicare care abordează zona de sănătate sau sistemul medical în ansamblu. Dar această responsabilitate rezidă și dintr-o înțelegere profundă a domeniului în sine, deci trebuie să se bazeze și pe o expertiză și experiență importantă a comunicatorului.
Pentru Sănătatea Press Group, mai precis pentru Divizia de Strategie & Comunicare, comunicarea în sănătate reprezintă una dintre principalele arii de expertiză, expertiză bazată pe o înțelegere corectă a ceea ce trebuie să reprezinte comunicarea în sănătate, dar și pe existența unui background informațional extins în domeniu.
Abordarea strategică, analitică, profesionalismul și rezultatele sunt pilonii performanței Sănătatea Press Group în ceea ce înseamnă comunicarea în sănătate, fie că am comunicat despre problemele și perspectivele sistemului de sănătate, fie despre anumite subiecte de referință din sănătate.